Dulciuri

Macarons cu ciocolata alba

Macarons sunt cele mai delicate prajituri pe care le-am mancat si poate cel mai controversat desert. Intr-adevar, este complicat, dar merita tot efortul din plin. Le ador, cu bezeaua lor frageda si crema dulce de ciocolata alba.
macarons

Ingrediente: (20 macarons):

Cochilie:

▪️60g albus (la temperatura camerei)
▪️70g faina migdale
▪️45g zahar tos
▪️120g zahar pudra (!din comert)
▪️colorant gel (puteti sa il omiteti chiar)

Crema:

▪️250g ciocolata alba
▪️100ml smantana pentru frisca

Mod de preparare cochilii:

Am trecut prin sita faina de migdale si zaharul pudra separat, cantarindu-le. Asadar, din 90g de faina de migdale, am avut 70g faina cernuta. Dupa ce le-am cantarit pe ambele, le-am trecut prin robotul de bucatarie pentru a se amesteca bine.

Vom bate albusurile cu un praf de sare, pana fac o spuma tare, iar apoi vom adauga treptat zaharul si vom mixa pana bezeaua noastra va fi lucioasa si tare. Bezeaua este gata cand putem intoarce fara grija castronul cu fundul in sus, iar aceasta se pastreaza intacta.

! Degresati bine bolul in care veti bate albusurile, eu de obicei folosesc lamaie/otet

Punem peste bezea amestecul de zahar pudra si faina de migdale, trecute din nou prin sita. Utilizand o spatula de silicon, amestec cu miscari de sus in jos, se spune ca in jur de 30-40 de miscari sunt suficiente. Eu m-am orientat dupa consistenta, care trebuie sa fie ca o lava. Atunci cand se poate forma cifra 8 cu spatula, ne putem opri.

Turnam aluatul in tava. Eu am avut un covoras special de silicon, dar am folosit si o foaie de copt. E important sa aveti un covoras de silicon pentru a pastra aluatul stabil si cu o forma perfect rotunda. De altfel, puteti trasa cerculete la distante mari pe o foaie de copt.

Dupa ce turnam compozitia cu un pos, vom tranti tava de cateva ori de blatul de bucatarie pentru a scoate bulele din compozitie. Daca raman bule mari, le spargem cu scobitoarea.

! Nu umpleti complet cerculetul de silicon, pentru ca la trantirea tavii, aluatul va da pe afara. De altfel, daca turnati o cantitate prea mare, riscati sa nu se usuce bine suprafata cochiliei.

Pentru a turna un macarons perfect, duiul va trebui sa fie perpendicular pe suprafata covorasului si in mijlocul cercului. Vom apasa pe pos, astfel incat amestecul sa curga uniform.

E important sa nu avem un mediu umed in casa, altfel macarons nu se vor usca. Ale mele s-au uscat complet dupa o ora. Nu ii coaceti, daca nu s-au uscat complet, se vor crapa in cuptor.

Daca la atingere, suprafata macaron-ului este uscata si nu lipeste, inseamna ca putem sa ii coacem. Eu i-am tinut 20-30 de minute la 125°C. Daca apasand pe cochilie, aceasta se misca, inseamna ca nu sunt gata, mai trebuie lasati.

I-am umplut cu o crema de ciocolata alba si i-am lasat min. 48h inainte sa fie savurati.

Mod de preparare crema:

Ducem smantana la punctul de fierbere si adaugam ciocolata. Amestecam pana se incorporeaza. Lasam la racit si dam la frigider 1h. Apoi, o mixam si e gata de folosit.

Aici puteti gasi si varianta cu cacao si ciocolata neagra.

macarons

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *