Mic dejun,  Dulciuri,  Gustari

Biscuiti belvita

V-am zis ca eu sunt mare fan biscuiti belvita si demult imi doream sa ii prepar acasa, controland astfel nivelul de zahar din ei, dar si tipul fructelor uscate. Mie imi plac mult merisoarele, curmalele si prunele uscate, de aceea am ales sa le folosesc in aceasta reteta, dar cred ca se potrivesc bine caisele, smochinele, chiar si stafidele.
Am savurat acesti biscuiti belvita alaturi de iaurt grecesc si fructe proaspete, drept mic dejun sau drept gustare, cu unt de arahide. Desigur, nu pot sa exclud varianta cu o cana de ceai alaturi, ca desert. Pot fi usor luati in geanta, la serviciu sau chiar la scoala.
biscuiti belvita

🔪 Preparare: 10-15min (30min – 1h frigider)
👩‍🍳 Gatire: 20min

Ingrediente: (10 biscuiti)

▪️70g unt topit 82% grasime
▪️90g faina de secara (/grau/ovaz)
▪️40g faina de ovaz
▪️90g mix fulgi de cereale (orz, ovaz, secara, grau)
▪️1 ou
▪️1 lingura de miere
▪️40-50g merisoare deshidratate
▪️2 curmale deshidratate
▪️2 prune deshidratate

Pentru varianta cu karob, eu am inlocuit toate fructele deshidratate cu 40g de curmale si am adaugat 10g de karob (merge si pudra de cacao). Dupa ce ati adaugat karobul, ar fi ideal sa scadeti faina de secara cu 10g, depinde foarte mult si de marimea oului folosit. La final, am adaugat 20g de fulgi de ciocolata.

Mod de preparare:

Pentru inceput, voi topi untul si voi adauga mierea, amestecand pana la omogenizare. Apoi, trec printr-un maruntitor mixul de fulgi si fructele uscate. Din mixul de fulgi, eu am pastrat 10g nemaruntite, puteti sa faceti ca mine sau nu. Am mixat fulgii la o treapta medie, dar puteti folosi si treapta cea mare, obtinand o faina.

Pun intr-un bol faina de secara si cea de ovaz. Daca nu aveti faina de secara, puteti folosi de grau, sau chiar de ovaz. Eu am obtinut faina de ovaz tot cu ajutorul blenderului, din fulgi. Amestec faina cu mixul de fulgi si fructele uscate, iar peste ele pun mai intai, untul topit, iar apoi oul batut.

Daca va intereseaza varianta vegana/ de post, puteti sa scoateti oul complet si sa cresteti cantitatea de unt (aprox 20g, iar in cazul acesta, as folosi ulei de cocos topit, sau orice alt ulei care se solidifica la rece). 

Amestec totul si strang aluatul intr-o forma paralelipipedica, dar usor rotunjita la capete, in asa fel incat, dupa taiere, sa obtinem biscuiti ovali, imitand biscuitii originali – belvita. Pe instagram, in stories, o sa va arat cum ar trebui sa fie aluatul la sfarsit. Desigur, puteti face aluatul si sub forma de rulou, daca va doriti ca forma biscuitilor sa fie rotunda.

Dupa ce am modelat aluatul asa cum imi doresc, il invelesc in folie si il dau la frigider pentru cel putin 30min – 1h. Am nevoie ca aluatul sa fie tare atunci cand il tai, pentru a obtine biscuiti cat mai subtiri.

Scot aluatul din frigider si il tai felii subtiri, folosind un cutit ascutit. Daca se faramiteaza la taiere, incerc sa il aranjez cu mana pentru a pastra forma ovala a biscuitilor. Ii coc 7-10 minute pe o parte, ii intorc cu grija si ii mai coc 7-10 minute pe cealalta parte, la 180°C.

Cand ii scoateti din cuptor vor fi putin moi, dar la racire se vor intari complet. Aveti grija sa nu ii rumeniti prea tare!

biscuiti belvita
biscuiti belvita

Cu karob si ciocolata:

biscuiti belvita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *